Se pare ca, intr-adevar pentru a pastra o prietenie este nevoie ca la un moment dat sa inchizi ambii ochi, ajungand pana la o orbire voluntara.
Faptul de a renunta la lumina zilei poate parea ca un sacrificiu PENTRU a salva o relatie.
In schimb, eu ma intreb, care este limita de la care deja aceasta "lasare" este tocmai un process de "dezvoltare" a ignorantei si a slabiciunii? Este oare un produs al lasitatii sau lenei de a construi o noua relatie?Pana la urma, din intreaga idee a ta despre cum ar trebui sa fie ceva raman doar proprietati mediocre.
Ce mai este de valoare in viata, daca toate actiunile nostre sunt imbrobodite de minciuna?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu