...doua ganduri

Bicicleta...are doua roti, care trebuie sa fie ambele functionale. Daca una e defecta, poti sa o arunci, caci e nefunctionala. De asemenea, daca cele doua roti nu sunt potrivite, bicicleta nu va merge asa cum trebuie, avand greutatile impartite inegal intre ele.
Ce este de facut? Ajustarea celor doua roti una cu cealalta, pentru a le face asmenanatoare cat de cat... Daca ajustarea nu merge din cauza rigiditatii rotilor, bicicleta nu va merge niciodata bine.


Azi am reusit sa scap de o ura ce de mult timp o purtam. Chiar mi-am dat seama ca nici nu mai era existenta si traiam doar cu amintirea ei de odata, intr-o inertie de "te urasc si nu stiu altceva". Este vorba de profesorul meu de matematica timp de 7 ani de zile, care imi era odata cea mai nesuferita fiinta, iar orele de matematica torturi de la care ieseam deseori aproape de plans. Aveam un tratament special, fiind controlata si ascultata mai in fiecare ora, desigur, avand bilete cu subiecte "speciale", iar tatal meu era vanat pe strada ca sa poata auzi din nu si din nou aceeasi poveste: "Edit nu mai invata!".
In schimb, spre mirarea mea, azi cand l-am vazut pe D-l S., am avut un impuls sa fug dupa el si sa il salut, chiar daca nu ne-am vazut de 5 ani. Nu am mai simtit nici un sentiment negativ fata de el. Era mai mult o nepasare rece, poate chiar un pic de simpatie pentru un om batran, rac ca si mine (poate fi un motiv al neintelegerii noastre:P), un pic de recunostinta pentru cel care a fost chiar si profesorul lui Robu (rectorul Poli) si Crisan (directorul liceului). Chiar mi-ar fi venit sa ii strang mana si sa ma laud ca am succes cat de cat pe plan profesional.
Ma gandesc acum ca timpul le repara pe toate si chiar acest om pe care il detestam cu atata pasiune, ca povesteam tuturor de el si la facultate, acum imi este indiferent, chiar simpatic. :)